Înregistrare sistematică a informațiilor privind situația patrimonială și a rezultatelor obținute de către un agent economico-social, atât pentru necesitățile acestuia, cât și pentru relațiile cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane juridice sau fizice.
Examinarea independentă a situațiilor financiare anuale, inclusiv a celor consolidate ale entității auditate pentru exprimarea unei opinii profesioniste a auditorului cu privire la faptul dacă situațiile financiare sunt pregătite sub toate aspectele semnificative în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil.
Schimbările din sfera legislației contabile generează noi provocări companiilor indiferent de domeniul în care activează. Astfel, Accounting Center SRL acordă consultanță clienților săi pentru problemele ce derivă din adoptarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (SIRF).
Esența consultanței fiscale constituie sprijinul acordat pentru buna funcționare a antreprenorului în raport cu obligațiile ce reies din legislația fiscală și raporturile comerciale ale contribuabilului.
Prin audit financiar se înțelege examinarea situațiilor financiare a unei entități de către un audit independent în vederea consolidării unei opinii argumentate a situației finaciare.
Accounting Center SRL oferă consultații cu privire la inițierea unei afaceri, coordonând alegerea tipului de activitate, adresei juridice, înregistrarea la ASP, înregistrarea aparatului de casă și multe altele.
Accounting Center SRL oferă consultanță cu privire la verificarea documentelor privind respectarea legislației muncii, a legislației cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, cu indicarea soluțiilor necesare.
Accounting Center SRL oferă consultanță cu privire la recrutarea personalului, abordând toate etapele de angajare și asigurând pachetul necesar de documente de resurse umane respectând legislația muncii.
Accounting Center SRL oferă clienților săi servicii de salarizare și raportare, revizuirea calculului salarial , integrarea procesului de salarizare în softul de calcul salarial și servicii de consultanță în cadrul proceselor de salarizare.
20
5
+100